...:(

Tristetea mea o ingan ploilor si vantului,
Jalea mi-o plang codrilor
Neodihna sufletului mi-o oglindesc in stele,
Iar lacrimile le-ncredintez pamantului..sarmanei Geea!
Vantule!!!, ia-mi inima si du-o cat mai departe
sa nu mai auda nimeni de ea,
Arunc-o intr-o genune adanca
sa nu o atinga vreo raza de soare cumva.
Las-o intr-un desert de foc
sa ramana doar scrumul de ea..
Arunc-o intr-un ocean inghetat
sa devina un bloc compact-pentru ca sunt sigura-
ca nici pestii nu ar mai crede,
sa fi fost altceva...!
Ori ...fa-o uitata pe varful unui munte si
las-o sa se transforme singura intr-o piatra,
pe care sa nu o mai recunoasca nimeni....
Nici macar ..EU..!!
Destin implacabil:"nu e vremea mea...nu e vremea noastra..!!!"
Ce-i face pe zei sa ne hotarasca soarta?!
Si de ce Cupidon a incurcat sagetile?
Dupa ce ne orbesc cu praful stelar al fericirii
si ne incredinteaza taina vietii vesnice...?
............................................
Biata-mi inima ..fortata fara sa vrea ,
sa soarba din cupa mirului divin,
Se uita in urma si se intreaba :
"Sa fie adevarat?!..Sa fiu doar una si aceeasi cu cioburile ramase la intrarea in Paradis?"
Probabil ca e adevarat ceea ce s-a spus:"iluziile pierdute devin adevaruri descoperite"